Implicarea în comunitate
Spiritul antreprenorial și punerea comunității în centrul acțiunilor noastre au fost întotdeauna în ADN-ul nostru și al echipei noastre. Implicarea în comunitățile din care facem parte, în principal prin sprijinirea educației, este o parte integrantă din cultura organizațională pe care am construit-o în Autonom.
Implicit, în tot acest timp, am căutat să maximizăm impactul pozitiv prin investiții cu aplicabilitate pe termen lung, din 2013 și până în prezent, materializându-ne viziunea prin peste 630 de proiecte cu impact în educație și mediu, derulate direct de Autonom sau indirect, prin Fundația Autonom.
Proiecte în comunitate
Anul 2021 a fost o continuare firească a modului consacrat de implicare în comunitate, venind în sprijinul unui număr mare de organizații care au avut în desfășurare sau au propus proiecte noi, pe care puteam și doream să le susținem.
Anul | 2021 |
---|---|
Număr organizaţii care beneficiază de contribuții directe | 34 |
Valoare totală contribuții, Lei | 3.125.457 |
Produse donate, servicii, echivalent Lei | 342.503 |
Număr total ore de voluntariat | 512 |
Și în acest al doilea an de criză sanitară, am derulat proiectul HELP, continuând să fim sponsori de mobilitate pentru ONG-uri și instituții implicate direct în atenuarea efectelor pandemiei COVID-19.
Rezultate principale ale anului 2021
Autonom, impact direct:
- Am continuat să susținem proiecte (cultură, societate, sport, educație) în valoare de 3.125.457 lei și am susținut 34 de organizații. Suma alocată în 2021 a fost de aproximativ trei ori mai mare comparativ cu anul 2020, păstrând o rată foarte ridicată de investiții directe în comunitate, raportată la profitul net: 14%;
- Cea mai mare contribuție a fost către Fundația Autonom, în valoare totală de 2.515.459 lei, pentru susținerea proiectelor de educație, în care angajații Autonom sunt direct implicați ca voluntari;
- Valoarea totală a sumelor alocate în servicii, sub forma sponsorizărilor de servicii de mobilitate a fost echivalentul a 342.503 lei, însumând 2.282 de zile de închiriere, susținerea a 29 de organizații și onorarea a 66 de solicitări;
- Peste 300 de colegi au ales să facă voluntariat și în acest an, dedicând 512 ore proiectelor educaționale derulate în comunitățile din care fac parte, majoritatea prin Fundația Autonom.
Exemple de proiecte prin care angajații s-au implicat în comunitate:
Cea mai amplă mobilizare națională a fost Campania “Marele Crăciun”, prin care peste 50 de colegi, din 24 de județe, au venit în sprijinul Asociației TOTUL ESTE POSIBIL și au pregătit și oferit peste 4.800 cadouri către persoane din categorii defavorizate, sub formă de rechizite, cărți, jucării, dulciuri, produse cosmetice și de igienă personală, articole de îmbrăcăminte și încălțăminte.
“AutonOM în Zanzibar” a fost un proiect pilot care a dovedit că unitatea echipei și dorința de implicarea în comunitate nu cunoaște granițe. În martie 2021, o parte semnificativă din vacanța unei colege a fost petrecută în proiecte caritabile și de educație, alături de copiii din școlile și satele din insula Zanzibar, Tanzania. Pe lângă sprijinul oferit de Fundația Autonom, sub forma de materiale educaționale pentru trei școli locale, identificând nevoile de bază la fața locului, alți 10 colegi s-au mobilizat la rândul lor și au contribuit la achiziționarea a peste 200 de echipamente complete (uniforme, ghiozdane și rechizite).
Plantare copaci, Piatra Neamț: 40 autonomi, 25 maturi și 15 mici, au plantat, împreună cu reprezentanții de la Ocolul Silvic Gârcina, 500 de puieți.
CASA BUNA - 10 colegi, pe parcursul a 12 ore, au ajutat transportul donațiilor și materialelor pentru noua „Casa Buna” din Nucșoara.
Alergarea este unul din sporturile preferate în Autonom și este, de fiecare dată, asociată unei cauze umanitare. Întrucât contextul pandemic ne-a împiedicat să ne întâlnim fizic la competițiile sportive, din spiritul inovativ al companiei noastre s-a născut ideea proiectului “Autonom Fun Run”, prin care colegii au fost încurajați să alerge individual. Pe ansamblu, 50 de colegi s-au alăturat și au reușit performanța de a totaliza 630 km la nivel național, în aproximativ 100 de antrenamente, strângând și suma de 7.272 lei pentru Fundația Autonom. De asemenea, prin participările la Ultramaratonul Autism 24 (Mamaia) și Ultramaraton Galați, 20 colegi au reușit să strângă aproximativ 10.000 euro, care au contribuit la construirea unui centru de recuperare pentru copiii cu autism și dotarea Căsuței Curcubeu, unde au loc terapiile de recuperare, cu software-ul necesar.
Impact indirect, prin Fundația Autonom:
- Valoarea totală a sumelor alocate proiectelor prin intermediul Fundației a fost de 417.265,84 lei;
- Și în acest an, instituțiile de invațamânt și ONG-urile au reprezentat principalii parteneri comunitari, Fundația oferind sprijin către 128 parteneri.
Pentru mai multe detalii legate de proiectele Fundației Autonom, vă rugăm să accesați Raportul Fundației, aferent anului 2021. (https://fundatia.autonom.ro/sustine-fundatia-autonom/)
Calitatea Educației
Sprijinind sistemul educațional prin investiții în dezvoltarea copiilor și influențând pozitiv nivelul de bunăstare al angajaților noștri, păstrăm o implicare puternică în comunitățile din care facem parte și considerăm că ne putem pune cel mai bine amprenta în viitor. Considerăm mediul de afaceri ca fiind unul dintre cei mai competenți actori din societate în ceea ce privește schimbul de cunoștințe, ca urmare vom continua promovarea învățării continue, crescând de asemenea, gradul de conștientizare cu privire la un comportament mai sustenabil.
În 2021 am realizat 128 de proiecte educaționale, cel mai mare număr de până acum, prin care am oferit burse, am modernizat și dotat mai multe unități școlare cu materiale educaționale, am organizat diverse ateliere de creație și excursii, am susținut elevi talentați și am oferit mentorat. Majoritatea au fost concretizate prin intermediul Fundației Autonom.
Am inițiat un nou program “Devino AutonOM” prin care am ajuns la 241 de elevi, din 8 școli de top din mediul urban și rural, răspândite în toată țara. În cadrul acestui program, ne-am întâlnit (fizic sau online) săptămânal, în cadrul orelor de dirigenție și le-am vorbit elevilor despre valori, implicare, voluntariat, educație financiară, pasiuni, importanța lecturii, gestionarea sentimentelor și multe altele. Feedback-urile participanților, elevilor, profesorilor și părinților, , ne-au confirmat faptul că putem contribui la dezvoltarea competențelor cheie și la evoluția celor din jur, oferindu-le din timpul, cunoștințele și experiențele noastre. Programul pilot s-a desfășurat în perioada noiembrie 2021 - martie 2022 și va continua și în anul 2022.
Mentoring pentru elevi și profesori
Mentoring pentru directori de școală: un număr de 9 colegi au fost implicați la nivel de mentoring în cadrul programului business-mentor pentru Academia de Leadership 2022, unde au mentorat fiecare câte 2 viitori directori de școală pentru a le maximiza impactul în funcția la care aspirau, crescându-le astfel și șansele de câștigare a concursului pentru post. Intervenția noastră a avut loc după câteva activități frumoase și reușite pentru directorii de școli făcute împreună în
De asemenea, pentru a ne implica și a ne aduce contribuția în procesul educațional, am continuat colaborarea cu cei de la Teach for Romania. Pentru al doilea an consecutiv, am putut oferi o bursă pentru un program de dezvoltare și am susținut astfel cheltuielile formării unui profesor Teach for Romania, care va reuși, cu siguranță, să influențeze în bine viețile multor elevi. Adițional, în cadrul acestui proiect, un număr de 25 de voluntari autonomi au participat activ în procesul de selecție a viitorilor profesori Teach în cadrul Centrelor de evaluare desfășurate de Teach For Romania.
Programul Change Architects al Asociației All Grow, a însemnat implicarea directă a 10 colegi, atât la nivel de jurizare proiecte , cât și sub forma de mentoring. Prin acest program, colegii noștri au ajuns la 316 elevi si 18 cadre didactice, alocând 50 ore de voluntariat în proiect, cu o valoare economică estimată la 750 euro. Impactul asupra beneficiarilor finali a fost mult mai mare, numărul acestora ajungând la 2035.
Fondul de burse este un program de sprijin inițiat de Fundația Comunitară Buzău (FCBZ) în 2018 pentru elevii cu potențial deosebit din Buzău, dar cu resurse limitate. Începând cu 2021, Fondul de Burse se desfășoară în parteneriat cu ONG-urile locale iar bursele sunt însoțite de programe de mentorat oferite în colaborare cu antreprenori si profesori buzoieni. În acest proiect am fost 3 echipe de câte 2 voluntari autonomi care au susținut financiar și prin ore de mentorat câte un copil cu potențial din județul Buzău.
“Povești VALOROASE de colorat” este un proiect pornit de la valorile promovate în Autonom, prin care 10 colegi au creat povești și planșe de colorat, pentru fiecare valoare în parte, având ca personaje pe ED și prietenii săi. De cele 1000 de exemplare tipărite s-au bucurat atât colegii, invitați să coloreze împreună, câte un exemplar în fiecare agenție și departament, cât și toți copiii din proiectele educaționale din care făceam deja parte.
Campania “Școala de vară” a reunit 20 colegi care, pe parcursul lunilor de vară, Iunie-August 2021, au susținut lecții deschise pentru 176 copii din clasele primare și gimnaziale propuși de Asociația TOTUL ESTE POSIBIL. Întâlnirile au fost, în funcție de restricțiile de moment, desfășurate în format fizic sau în mediul online, în 10 localități din țară, răspândite în 8 județe.
Campania “Vreau să merg la școală”, desfășurată în perioada August - Septembrie 2021, a mobilizat colegii la nivel național, încurajându-i sa doneze peste 800 de seturi de rechizite, noi sau în stare foarte bună, către copiii din medii defavorizate. În semn de apreciere și recunoștință pentru efortul lor, Fundația Autonom a dublat numărul rechizitelor donate direct de către colegii noștri.